Leonardo da vinci și opere de arta

Leonardo și-a petrecut primii ani de viața la Florența, maturitatea la Milano, iar ultimii trei ani de viața în Franța. Profesorul lui Leonardo a fost Verrocchio. Mai întâi a fost orfevru, apoi pictor și sculptor: ca pictor, reprezentant al școlii foarte științifice de desen; mai celebru ca sculptor, fiind creatorul statuii Colleoni de la Veneția, Leonardo a fost un om cu o atracție fizica izbitoare, cu un mare farmec al manierelor și al conversației și cu realizari mentale. Avea o buna pregatire în științele și matematica vremii, precum și un muzician talentat. Abilitațile sale de desenator erau extraordinare, lucru demonstrat de numeroasele sale desene, precum și de cele relativ puține picturi. Îndemânarea sa manuala este pusa în slujba celei mai minuțioase observații și cercetari analitice asupra caracterului și structurii formei. Leonardo este primul în date dintre marii oameni care au avut dorința de a crea într-un tablou un fel de unitate mistica realizata prin fuziunea dintre materie și spirit. Acum, dupa ce primitivii își încheiasera experimentele, neîncetat urmarite timp de doua secole, prin cucerirea metodelor de pictura, el a putut pronunța cuvintele care au servit drept parola pentru toți artiștii de mai târziu demni de acest nume: pictura este un lucru spiritual, cosa mentale. El a desavârșit arta desenului florentin, aplicând la modelarea prin lumina și umbra, o subtilitate taioasa pe care predecesorii sai nu o folosisera decât pentru a da o mai mare precizie contururilor lor. Aceasta minunata maiestrie a desenului, aceasta modelare și acest clar-obscur nu a folosit-o doar pentru a picta aspectul exterior al corpului, ci, așa cum nimeni înainte de el nu o facuse, pentru a reflecta asupra lui misterul vieții interioare. În Mona Lisa și în celelalte capodopere ale sale, el a folosit chiar și peisajul nu doar ca un decor mai mult sau mai puțin pitoresc, ci ca un fel de ecou al vieții interioare și ca element al unei armonii perfecte. Bazându-se pe legile înca destul de noi ale perspectivei, acest doctor al înțelepciunii scolastice, care a fost în același timp un inițiator al gândirii moderne, a înlocuit maniera discursiva a primitivilor cu principiul concentrarii, care sta la baza artei clasice. Tabloul nu ne mai este prezentat ca un agregat aproape întâmplator de detalii și episoade. Este un organism în care toate elementele, liniile și culorile, umbrele și luminile, compun un traiect subtil care converge spre un centru spiritual, senzorial. Leonardo nu s-a ocupat de semnificația exterioara a obiectelor, ci de semnificația lor interioara și spirituala.